Resurse medicale

Cercetarea biomedicală

Această pagină din secțiunea de resurse indică resursele-cheie privind cercetarea biomedicală. Aceasta poate fi privită din două perspective: cercetarea pe teme biomedicale în scopuri militare și cercetarea asupra personalului militar ca participanți la cercetare. Ambele perspective ridică probleme etice specifice mediului militar, dincolo de cele care se aplică practicii generale din domeniul sănătății.

Cercetarea științifică biomedicală poate fi foarte importantă pentru capacitatea militară. În primul rând, ființa umană este adesea ținta principală a armelor de război, prin gloanțe, bombe, rachete și alte armamente. Dincolo de armele „convenționale”, armele de distrugere în masă (chimice, biologice, nucleare și radiologice, CBRN) au mecanisme specifice de producere a vătămărilor. Armele emergente care folosesc alte proprietăți fizice, precum microundele, laserul sau sunetul, pot, de asemenea, vătăma corpul uman. Este necesar să se înțeleagă efectele fiziopatologice ale armelor pentru a dezvolta contramăsuri defensive și tratamente. Există însă riscul ca cercetarea științifică biomedicală să fie extinsă pentru a dezvolta arme, făcându-le mai eficiente sau găsind noi modalități de a produce vătămări. Exemple deosebit de cutremurătoare sunt cercetările efectuate de naziști pe prizonierii din lagărele de concentrare și experimentele japonezilor pe prizonieri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea au dus la elaborarea Codului de la Nürnberg și apoi a Declarației de la Helsinki. Mai recent, o parte din cercetările întreprinse sub auspiciile armatei în SUA și în Regatul Unit în timpul Războiului Rece au fost considerate neetice. Prin urmare, este important ca factorii de decizie politică și instituțiile de cercetare militară să dispună de îndrumare și supraveghere etică, pentru a se asigura că scopul cercetării biomedicale militare este legal și etic.

Personalul militar poate fi, de asemenea, subiect al cercetării biomedicale, fie pentru că cercetarea este suficient de secretizată încât nu poate fi efectuată pe alți participanți, fie pentru că populația militară este principala beneficiară a cercetării. Personalul militar ca subiect de cercetare prezintă riscuri deosebite, din cauza riscului de constrângere implicită sau explicită, a lipsei de autonomie și a opacității supravegherii instituționale a unei astfel de cercetări. Și în acest caz există exemple istorice în care subiecți militari ai cercetării au fost vătămați ca urmare a unor practici de cercetare defectuoase. Prin urmare, procesul de guvernanță etică și de aprobare a cercetării pe subiecți militari ar trebui să fie exemplar.